Meciul amical de marți (ora 19:00, Digi Sport 1) va consemna inaugurarea noii arene de pe Someș – Cluj Arena -, dar și retragerea lui Cristi Pojar din tricoul lui „U”. De asemenea, un moment inedit va fi pe final, atunci când Dan Petrescu va lăsa costumul pentru tricoul de joc.
Kuban Krasnodar va veni la Cluj fără mai mulți jucători importanți, care vor disputa meciuri pentru echipele lor naționale (românul Bucur, moldoveanul Armaș, ivorianul Traore, bielorusul Zhavnerchik și costaricanul Urena). Cu toate acestea, rușii vor fi ajutați însă de pe teren de… antrenorul Dan Petrescu. Deși are 44 de ani, „Bursucul” intenționează să intre pe finalul partidei în tricoul lui Kuban. Rușii vor ajunge luni dimineață în România și vor efectua un antrenament la orele amiezii. „U” se va antrena, de asemenea luni, pentru prima dată pe noua arenă.
Au vândut deja 18.000 de bilete
Atmosfera se anunță a fi una de zile mari la meciul care va inaugura Cluj Arena. Până ieri au fost epuizate deja 18.000 de bilete din cele 25.000 scoase la vânzare. Organizatorii se așteaptă ca partida să se joace cu casa închisă, estimând că cel mai târziu luni se vor epuiza tichetele.
„Mă bucur că fanii Universității nu m-au uitat și că voi juca în acest meci. O fac la îndemnul fiului meu de 20 de ani, care mi-a spus că vrea să mă vadă și el jucând”, Cristi Pojar, antrenor secoud Kuban
8 ani au trecut de când Dan Petrescu a abandonat cariera de jucător
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER